Satul Seniorilor Milly
La Satul Seniorilor Milly, voluntariatul capătă un ritm diferit. Suntem o echipă mai mică, de aproximativ 10 voluntari, iar activitățile se desfășoară în cadrul centrului rezidențial, alături de seniorii care locuiesc acolo.
Ce facem seamănă, într-o oarecare măsură, cu activitățile din centru: jocuri de memorie și atenție, exerciții ușoare de motricitate, mici momente de teatru, conversații și activități recreative. Doar că aici totul este mai așezat, mai calm și mult mai personal. Nu e vorba doar despre activități în sine, ci despre atmosfera pe care o creezi. Uneori, o simplă conversație valorează mai mult decât orice joc. Alteori, un exercițiu mic sau o activitate de grup aduce energie și zâmbete neașteptate. Interacțiunea cu seniorii este specială. Au povești, au răbdare și, de multe ori, apreciază enorm faptul că cineva își face timp să fie acolo cu ei. În același timp, ca voluntar, înveți să te adaptezi, să încetinești ritmul și să fii atent la lucrurile mici.
E o experiență liniștită, dar profundă, care mai degrabă te așază.

